» » MARIN MOSCU

Moscu M

Dorinţe
Domnilor, azi se cuvine
Să vă amintesc ceva:
Cin` se naşte se ridică,
Cine moare…tot ar vrea!
Diversitate
Vinul dulce e-o fetiţă,
Vinul acru e-o socriţă.
Azi beţi una, mâine alta.
Vrând-nevrând se schimbă soata!
Molipsire
“Vinu-i bun şi dă putere”
Cică-a spus-o Păstorel,
Am crezut că e minciună
Şi m-am molipsit de el!
Finalizare
Unora după vin li se scoală,
Altora li se scoală idei,
Unii le bagă-n catrene,
Alţii le bagă-n… femei!
Dacă-aş fi
Dacă-aş fi şi eu Romeo
Mi-aş dori ca la Mizil,
Între mii de Juliete,
Să-mi deschid Harem Azil!
Iubire trecută
Romeo şi Julieta
La Mizil azi au ajuns
Ca să pună eticheta
Pe-o iubire ce s-a dus!
Tinereţe târzie
Şi pensionarii-s tineri
Când aud de Julieta,
Ar merge cu ea la peşte
Dar nu-i ţine mulineta!
Reduta şi teaca
La Mizil şi-n lumea-ntreagă
Dragostea-i descătuşată
Când reduta nu e bleagă
Şi teaca decalibrată!

O, BRAD FRUMOS
MARIN MOSCU
Am plecat din mocirle, nisipuri şi ape tulburi? Nu. Am plecat dintre imense inimi de boabe de grâu, am plecat din şi spre duritatea pietrei munţilor noştri care ştiu să facă vântului ecou în toaca dintre anotimpuri. Am ajuns la poalele desăvârşirii urmelor paşilor lui Decebal şi Traian, am ajuns la pietrele din care ieşeau şi se ascuţeau săbiile strămoşilor noştri. Am ajuns acolo, acolo, unde Baba Dochia şi-a aruncat, sau a adunat cojoace pentru inimile amintirii de neam. Şi am privit ca un Sfinx, Sfinxul. Timpul şi-a terminat sângele în privirea mea când din stirpea întinsului nemărginit, orizonturile au devinit concentrice, pline de culoarea albă a laptelui stelar din care gurguiele purităţii umplu sufletele unei copilării aduse de oriunde în matca prezentului.
Sălcii, tei şi fagi, stejari şi brazi îşi înnoadă crengile în hora mirifică a vieţii trecute prin propriile inele. Dintre toate minunăţiile locului a vremuit si vremuieşte cu fruntea profund luminată doar bradul, bradul cel frumos. „O, brad frumos, o brad frumos, o palma de la cer mai jos…” Cu imensitatea frumuseţii româneşti, el, urcă etern către stele! De aceea sufletul meu se face izvod de cuvinte şi sare ca o veveriţă de foc, din creangă în creangă, spre vârful unde pentru nemurire a odihnit şi odihneşte Luceafărul.
Iată, am urcat, i-am răsfoit în taină razele, miezul plin de nestemate, binecuvântate de Dumnezeu cu numele Mihai Eminescu. De aici, din verticalitatea înălţimii, am ascultat şi ascult graiul românesc şi graiul românesc trecut prin mii şi mii de alte graiuri. Oare sufletul meu a descoperit Turnul Babel? Mătur cu ochii inimii de jos în sus, de sus în jos, şi pretutindeni, până la poale, până la marea cea mare, biblioteca, limba vie de brad, imensă forfotă de pagini unse cu sânge românesc ce se împrospătează mereu prin creştere şi nu prin cădere. O, Doamne, cum vor unii să legiuiască, să vămuiască prin ordonanţe de urgenţe intruziuni in liniştea limbii de întinsă vatră. Văd cioate şi cozi de topor care revendică drepturi peste drepturi, stirpe de adunătură politică, de grohotiş în limpedea apă de izvod a sufletului românesc!
Cohorte târâtoare de aiurea, pe lungi drumuri ale istoriei, au început să devină iederă prin ochii boccii, uneori saşii, agăţându-se pe scara ierarhiei politice până sus, sus de tot, vrând să facă opalescentă strălucirea Luceafărului la care ne închinăm. Să se băsească şi funerească, numai pentru cocoţare, peste frumuseţile de neam şi vecie nu acceptăm, nu acceptăm să fim duşi în mocirle pline de miasme. Sângele nostru a stabilit cu mii de ani, înainte de a poposi pe aici hoardele, că totul este granit, zidire naţională. Orice urmă de pas, orice uliţă, orice cătun, munte, câmpie nu poate purta alt nume, decât numele dat de înaintaşii noştri , în limba lor, în limba noastră.
O, bradule! Doar lumina ta, răşina ta tămăduitoare, noi, putem înăbuşi dezbinarea, pentru că politicienii, aleşii noştri, n-au auzit tânguirea „de la Nistru pân’ la Tisa” .Am plecat din mocirle, nisipuri mişcătoare sau din ape învolburate? O, nu! Sub farmecul şi lumina ta, bradule, am ştiut şi am putut să atingem aripa cocorului din unghi. Unghiul înţelegerii, a prieteniei, convieţuirii, a orizontului comun. Nu avem nevoie de neuroni împletiţi, de abjecţii şi feştile pe alte întinse meleaguri. Am fost ştiuţi şi vrem să fim ştiuţi doar români şi nimic mai mult!
„O, brad frumos, o, brad frumos
Rămâi puternic şi fălos,
Rămâi în suflet de român,
Lumină în zbor de lăstun!”

Rondelul răzbunării
N-am vrut să te rănesc vreodată
Aşa cum tu, cred că gândeşti.
Ştiu, gestul meu ţi-e corvoadă
Cum rău-i rău dacă-l doreşti
Şi binele purtând o pată
A ne-nţelegerii,de-l creşti,
N-am vrut să te rănesc vreodată
Aşa cum tu, cred că gândeşti.
Am vrut iubirea răzbunată
De şiretlicurile lumeşti,
Tu-mi eşti iubire-adevărată,
De mă renegi, ştiu că greşeşti,
N-am vrut să te rănesc vreodată.
Rondelul ştiinţei
Ştiu politicieni cât veacul
Ce-au promis marea şi cerul,
Pentru ţară-au fost ca racul,
Pentru ei altu-i misterul
C-au făcut averi cu carul,
Să dezmintă ei au flerul,
Ştiu politicieni cât veacul
Ce-au promis marea şi cerul.
De se stinge-n gropi săracul
Ei nu-l văd, sunt precum gerul,
Îl omoară,- i pun capacul
La coşciug forjat cu fierul,
Ştiu politicieni cât veacul.
Rondelul armatei
De armata n-are vlagă
În faţa celor corupţi,
Durerea este o plagă
Pentru cei oneşti, cei mulţi.
Banii mult ne mai aleargă
Pân’ ne lasă şi desculţi,
De armata n-are vlagă
În faţa celor corupţi.
De-i un mugur pe-o creangă
În speranţa celor rupţi,
Şi realitatea-i neagră
Nu-i nimic, să ştii să-nfrunţi,
De armata n-are vlagă.
Rondelul pâinii
Pentru un coltuc de pâine
Să crească nişte copii
O femeie, şi un câine,
Au crezut că-s jucării,
Cum ce-i azi, nu este mâine,
S-au iscat bizarerii,
Pentru un coltuc de pâine,
Să crească nişte copii.
Câinele şi-a înfipt bine
Colţii, până în gingii,
Sângele a curs din vene
Şi copii-s grijulii
Pentru un coltuc de pâine.
Rondelul neştiinţei
Ce a fost, nu se mai ştie,
Revoluţie sau poate
Lovitură Românie,
Lovitură pe la spate,
Orişicum, nimicnicie,
Pentru gloate disperate,
Ce a fost, nu se mai ştie,
Revoluţie sau poate…
Unii râd, unii te-mbie,
Să crezi că-i mai bine-n moarte,
Că acum se ia simbrie
Şi pe umbre estompate,
Ce a fost nu se mai ştie..
Rondelul vinului
Pe altarul visului
Vinul curge-ncet la vale
Dăruind destinului
Suflet ce s-a pus în cale
Piramidei trupului,
Inimii să-i dea târcoale,
Pe altarul visului
Vinul curge-ncet la vale.
Frumuseţea dorului
E în miresmele tale,
Împlinind bărbatului
Chiar şi poftele carnale
Pe altarul visului.
Rondelul preşului
Cu preşul ei cred că ne duc
Pe calea mântuirii lor,
Minciuna spusă e clăbuc
Pe seama visătorilor,
În tot ce spun nu-i nici un muc
De adevăr îmbietor,
Cu preşul ei cred că ne duc
Pe calea mântuirii lor.
Nu-i politruc fără ciubuc
Furat din munca tuturor,
Ne-am săturat şi-aş vrea s-apuc
Să spunem răspicat, în cor,
Cu preşul ei cred că ne duc!
Rondelul stejarului
Stejarul totdeauna-i falnic
Peste ţinuturile-nalte,
Aşa-i şi omul care-i harnic
Şi priceput pentru cetate,
Cu bunăvoia e năvalnic
Şi-i doritor de libertate,
Stejarul totdeauna-i falnic
Peste ţinuturile-nalte.
El, niciodată nu e jalnic,
Nu are pic de răutate,
Cu noutatea e ispravnic
Şi-i plin mereu de bunătate,
Stejarul totdeauna-i falnic.
Rondelul rănilor
De are răni adânci în suflet,
Poporul meu, nu rabdă-n veci,
Cu steagul dacilor în urlet
Sare la gâtul celor reci,
Mustrare are-n el , în cuget,
Şi în dreptate nu-l întreci,
De are răni adânci în suflet,
Poporul meu nu rabdă-n veci.
Pornirea lui e un răsuflet,
Că are-n sânge scrise legi,
Îşi face fulgere şi tunet
Pe încurcatele poteci
De are răni adânci în suflet.
Rondelul dorului
Dumnezeu din cer priveşte
Pe toţi fericiţii lui
Şi când câmpul înverzeşte
Dar şi-n miezul gerului.
Şi ca semn că ne iubeşte
Ne-a dat darul dorului,
Dumnezeu din cer priveşte
Pe toţi fericiţii lui.
Cum în dor se investeşte
Inima amorului,
Împlinim totul ce creşte,
Pentru-a fi pe placul lui
Dumnezeu din cer priveşte.
Rondelul banilor
De sunt bani, de nu sunt bani,
Tot guvernul e de vină
Că de-a lungul multor ani
A făcut din furt pricină
De suntem priviţi golani
Unde vrem să stăm la cină,
De sunt bani, de nu sunt bani
Tot guvernul e de vină.
Mulţi bogaţi, dar mulţi sărmani,
Merg lumii să-i dea lumină,
Primii la plimbări, spartani,
Ceilalţi la muncă-n surdină
De sunt bani, de nu sunt bani.
Rondelul cu vamă
În vamă vameşii iau vamă
Şi poliţiştii iau la fel,
Justiţia dacă îi cheamă
Să dea raportul la apel,
Nu e nimic, nu-i nici o dramă,
Că au un şef suprem model.
În vamă vameşii iau vamă
Şi poliţiştii iau la fel.
Au vile cu aur pe coamă,
Regina e beton, oţel,
De aceea nu au nici o teamă,
Sunt liberi ca un porumbel
Din vamă să dea altă vamă.

About Daniel Gorun

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply