55 DE ANI ÎN SLUJBA MUZICII
Titanii muzicii universale au considerat muzica “mediatorul între viata spirituala si cea trupeasca” (Ludwig van Beethoven), dar si ca “porneste de la inima si se adreseaza inimilor” (George Enescu). La Onesti, de peste 55 de ani se afla în slujba muzicii compozitorul Eugen Bertea, care a compus de-a lungul anilor peste 600 de melodii. A lansat în municipiul de pe Trotus “nume sonore” ale muzicii usoare, pe Loredana Groza, Carmen Radulescu, Mioara Feraru, Narcisa si Cristina Spatar, Anda Vaciu, Mihaela Boboc, Luiza Cioca, Lacramioara Costea, Gabriela Bogiu. O vorba “diafana” a lui Nichita Stanescu considera muzica “un raspuns caruia nu i s-a pus nicio întrebare”, lucru care s-a aprins “ca o scânteie”, pentru a afla lucruri noi de la compozitorul Eugen Bertea. Cu bucuria sincera a fiecarei noutati, profesorul si compozitorul Eugen Bertea ne-a declarat: “În ultima perioada de timp am reusit sa aduc noi satisfactii celor care au pornit pe drumul muzicii. La Festivalul de muzica usoara “Cerbul Copiilor”, care a avut loc în parcul de la Sinaia, din cei 76 de mici interpreti care au urcat pe scena, onesteanca Mara Suditu a obtinut premiul special al juriului. Ea a fost prezenta, alaturi de un alt talent al muzicii din Onesti (Dragos Alexa, câstigator al unei mentiuni la Festivalul international de muzica usoara “TI AMO”), la o emisiune de succes -”Sa ne amintim diminica”, emisiune prezentata de Corina Chiriac - la postul National TV. Dar cel mai deosebit eveniment a fost lansarea, la Bucuresti, a unui album de muzica usoara a solistei Elena Cristina Hristea. Desi este de profesie jurista în zona Roman, ea a îndragit mult muzica usoara, are în repertoriu peste 20 de melodii si este prezenta cu doua melodii în “Topul lunii iunie”, realizat de Radio România Actualitati. Melodiile Elenei Cristina Hristea din acest top se numesc “Aripi de îngeri” si “Nu suntem singuri”. Lansarea albumului de la Bucuresti a fost una deosebita. Ea a avut loc la “Idea Longe Cafe” (aflata pe Bulevardul Unirii) si s-a bucurat de prezenta realizatorului de programe radio Titus Andrei, prezentatorii Octavian si Silviu Ursulescu, actorii Cristina Deleanu si Eugen Cristea, compozitorii Jolt Kerestey si Dan Stefanica, Nicolae Modreanu, de la TVR si altii”. Demn de mentionat este faptul ca Elena Cristina Hristea a facut parte din Ansamblul “Doina” al Armatei. În anul 1997 ea a participat la Festivalul de muzica usoara de la Mamaia cu piesa “Aveam nevoie de iubire”, a compozitorului Dan Stefanica.În lansarea sa pe scena muzicii usoare românesti, Elena Cristina Hristea s-a pregatit cu Mihaela Runceanu, Marius Teicu, Dinu Giurgiu iar din anul 1995 colaboreaza cu profesorul Eugen Bertea. Albumul lansat de Cristinell (numele de scena al Elenei Cristina Hristea) se numeste “Lumea mea” si cuprinde 12 melodii (opt dintre ele fiind semnate de compozitorul Eugen Bertea, doua de compozitorul Dumitru Jijie si câte una de Dan Stefanica si Claudiu Bulete). Despre acest album, Titus Andrei a declarat: “Este un album de compozitor, de textier si de interpret, Eugen Bertea etalându-si harul melodistului ce si-a pastrat si pâna acum trairea, meditatia si particularitatile expresiei, toate într-o inegalabila corelare cu textele Elenei Anghelescu. Ascultând-o pe Cristina Elena Hristea ai senzatia unui microunivers nedescoperit pâna acum, timbru distinct si un vibrato nativ, rar întâlnit în muzica actuala. Uneori consacrarea poate fi o pedeapsa iar pentru Cristina ar fi bine sa ramâna începutul frumos si perpetuu”.Profesorul Eugen Bertea se pregateste acum sa participe cu vedetele sale de muzica usoara la concursurile ce vor avea loc la Amara (în jud. Ialomita), la Vaslui (”Constelatia necunoscuta”) si Braila (”Lotca de Aur”). “Speram ca la aceste concursuri sa lasam o impresie frumoasa, solistele de la Onesti având un palmares deosebit. Iuliana Iga a cucerit numeroase premii I (la «Cerbul copiilor» - prima editie, la Concursul «Mini - Mega - Star», la Concursul “Floare de april”, de la Tecuci), Ioana Mersoiu a avut aparitii deosebit de apreciate la emisiuni radio si tv iar Ioana Munteanu, Andrea Ciuraru si Ramona Selaru interpreteaza foarte bine melodii de muzica usoara”, ne-a declarat cunoscutul compozitor onestean. Dincolo de momentele de pregatire pentru aceste concursuri, din “laboratorul de muzica” al profesorului si compozitorului Eugen Bertea, aflat într-o încapere a Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti, rasuna corzile unui pian. Despre acesta, mereu tânarul compozitor Eugen Bertea ne-a declarat: “Batrânul pian are 50 de ani, fiind aici de la inaugurarea Casei de Cultura a Sindicatelor din Onesti. Este un pian românesc «Doina» si ultima «readucere la normal» a fost anul trecut… Reparatii nu i s-au mai facut de 20 - 30 de ani. Acum opt copii urmeaza cursuri de pian. Ei impresioneaza prin calitatea interpretarii, la 5 - 6 luni au început sa cânte piese muzicale. Adrian Mititelu, Sebastian Suciu, Teodora Manea si Delia Sandu cânta acum dupa partituri si stiu peste 40 de melodii”. Înconjurat de fotografii, de interpretii de muzica usoara care gasesc aici sprijinul continuu pentru ascensiunea în lumea muzicii, dar si de sunetele pianului, prin activitatea sa, profesorul si compozitorul Eugen Bertea aduce aproape puterea unor cuvinte ale lui Emil Cioran: “Daca nu am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica”.
Niciun comentariu: