» » Luca Cipolla

Cipolla Luca

 LA PIOGGIA DEL MONSONE
Sulle tue grezze mani
il lavoro dei campi,
il tintinnìo verbale,
le vesti mandarine.
Sei schiava del riso,padrona di niente,
pelle imperlata di sudore.
Non odi monaci in contemplazione
né sai di Mao,della rivoluzione.
Ad est un grido,ad ovest un dio,
tu,fra i due,la vera regina,
diva del sole a bassa quota.
Nei tuoi tratti virginei
il senso della vita.
A chi
brevi luci modellate da mano divina?
A chi
fianchi gentili,delizia di movenze?
A chi
piccole mani e il nome dal dolce significato?
Un cenno del tuo capo,
la forza del tuo sguardo,
la pioggia del monsone...

PLOAIA MUSONULUI
Pe mainile tale tabacite
munca campului,
clinchetul verbal,
hainele mandarine.
Esti sclava orezului, patroana nimicului,
piele imbrobonita de sudoare.
Nu auzi calugari in contemplatie
nu stii de Mao nici de revolutie.
La est un strigat, la vest un Dumnezeu,
tu,intre cei doi,adevarata regina,
diva soarelui la cota joasa.
In trasaturile tale virginale
sensul vietii.
Cui
scurte lumini modelate din mana divina?
Cui
solduri gingase,deliciul miscarilor?
Cui
maini mici si numele din dulce semnificat?
Un semn al capului tau,
forta privirii tale,
ploaia musonului...


LA CAGNA DEL FIORAIO
Neppur è festa per la cagna
che pascola il suo dì
all'ombra d'un altar remoto
tra città e campagna..
gente la sovrasta 
al passo elegante,
mela a metà gettata
nell'odorar fragrante.
Assorta nel divenir
d'apatico retaggio,
niuno la cinge 
al sole di maggio.
Lo sguardo vagante 
da tremula stilla
muove alla Gara
d'acuta sibilla.
La mola vorace 
un cerchio che stringe,
ramingo quel sole
che rossa la tinge.

CATEA FLORARULUI
Nici e petrecere pentru catea
care paste ziua ei
la umbra unui altar departat
intre oras si tara..
oameni se ridica pe ea
la pasul elegant,
mar pe jumatate aruncat
intr-un miros fragrant.
Absorbita intr-un a deveni
unei mostenirii apatice,
nimeni nu o cuprinde
la soarele din mai.
Privirea ratacitoare
de picatura tremuratoare
se muta la Gara
cat agera sibila.
Moara vorace
un cerc care zoreste,
pribeag acel soare
care rosie o vopseste.

ARTIOLA (dedicato alla cantante albanese A.Toska)
Lascia quella veste 
che la notte ti reclama, 
quieta,un vibrar di foglie 
che la tua voce chiama.. 
silente come un passo,
nell'impronta diafana,
spicchi il volo,un'aquila 
che la sua terra brama. 

ARTIOLA (dedicat cantaretei albaneze A.Toska)
Lasa rochia aceea
ca noaptea te reclama,
alinata,o vibratie a frunzelor
care vocea ta cheama..
discreta ca un pas,
intr-o urma diafana,
desprinzi zborul,un vultur
care tara lui tanjeste.


10/10/09
Cieca,
stanca dal profilo la valle,
oltena d’istanti sommersi come fugace sogno,
sorda al mio battito…
vorrei poter morire, 
con orgoglio di falena mostrarmiti dall’alto,
come spettro che ti guida là
dove la notte non è mai vagare senza terra e senza tempo…
L’inverno non t’investa della sua gelosa solitudine
e semi di luce ti rendano viva. 
Cieca,
stanca dal profilo la valle,
un uomo la guarda
dalle sue lacrime amare.

10/10/09
Oarba,
obosita din profil valea,
olteanca clipelor afundate ca vis trecator,
surda pulsatiei mele...
as vrea putea muri,
cu mandria fluturii de noapte sa ma arat tie de la inaltime,
precum stafie care te duce acolo
unde noaptea nu-i niciodata ratacind fara tara si fara timp...
Iarna sa nu te ciocneasca geloasei singuratatii sale
si seminte luminii sa te faca vie.
Oarba,
obosita din profil valea,
un barbat o priveste
din lacrimile lui amare.


DA IPOTESTI A CESANO
Il calesse la valle tagliava e il poeta 
dall'icona sul letto parlava,
scostante il tempo e lancette come dita
rimirava;
un sipario che la valle celava e il poeta 
dall'icona sul letto parlava;
dal lago quella donna non veniva,
di tra le canne non spuntava,
e fuori lenta neve è foschia,
lancette come dita a rimirare;
candida fuori di un piccolo allievo
la neve a fiocchi lo sguardo attirava,
e giocare lontano 
alla madre per mano.

DE LA IPOTESTI LA CESANO
Caleasca valea taia si poetul
din icoana pe pat vorbea,
indepartat timpul si limbi ca degete
privea;
o cortina care valea ascundea si poetul
din icoana pe pat vorbea;
din lac femeia aia nu venea,
printre trestii nu aparea
si pe-afara lenta nea este ceata,
limbi ca degete privind;
candida afara unui elev mic
nea la fulgi privirea atragea,
si a juca departe
mamei pe mana.


Il cielo paziente
ti sorprenda 
nuda nel tuo stato perenne,
viscere che rispondono all'incanto,
leggera 
ora sei;
librati nel volo più intenso
tanto da chiamarti nata..
innanzi a me nuda,
non donna
ma angelo,
là dove terra ha pianto
ti aspetto.

Cerul rabdator
sa te surprinda
goala in starea ta vesnica,
viscere care raspund la minune,
diafana
acum esti;
plana in cel mai intens zbor
atat de a te numi nascuta..
fata de pe mine goala,
nu femeie
dar inger,
acolo unde pamant a plans
te astept.


Lingue di fuoco nella notte eterea,
da nord a sud gli occhi tuoi ancora nel mio sguardo,
archi nella ruggine di un fine giornata
mi parlano d'ore pulsanti nella pelle,
lacrime giunte a terra,cenere stanca...
Mani che hanno carezzato troppo quei capelli
ora sentono il peso del gesto
che assale un cuore ormai stanco
perché lì, nella martoriata terra dei girasoli,
la guerra pare venire da dentro 
e finire dove ha origine la vita;
e tu,mia fata,sei nata lì
e lì ancora voglio coglierti nel mio ultimo respiro...
ma la voce è già flebile pianto
questa voce è brezza
e dalla brezza rinasce la vita
da quella ferace terra dove tu sei nata.

Limbile de foc in noapte eterica,
din nord la sud ochii tai mai inca in privirea mea,
arcuri in rugina unui sfarsitul zilei
imi vorbesc despre ore pulsante in pielea,
lacrimile ajunse pe pamant,cenusa obosita...
Maini care au alintat prea mult acei firi de par
simt acum greutatea gestului
care asalta o inima acum obosita
caci acolo, in tara martirizata a florilor soarelui,
razboiul pare sa vina din interior
si sa termina unde viata are obarsie;
si tu, zana mea, te-ai nascut acolo
si acolo vreau sa te culeg in ultima mea suflare...
dar vocea e deja plans jalnic
aceasta voce este briza
si din briza renaste viata
din acel roditor pamant unde te-ai nascut.


Il Bicaz corre dietro un Hallelujah,
la luna un vangelo dalle scintille d'oro,
il cane insegue una parentesi
ed il tuo corpo si fa voce,
inespressa a chi non sente,
ma chi vede è la tua ombra
e si fa abete nella notte
per richiamarti
e cantare un gospel nell'acqua d'argento
che ai Tarcau sorride e 
suona come Cohen.

Bicazul alearga dupa o Hallelujah,
luna o Evanghelie din scanteile de aur,
cainele urmareste o paranteza
si trupul tau devine voce,
neexprimata la cine nu aude,
dar cine vede este umbra ta
si se face brad in noapte
sa te cheama din nou
si a canta un gospel in apa de argint
care la Tarcau zambeste si
suna ca Cohen.


Che peccato in tanta bellezza
non percepire un tuo sì alla preghiera,
che peccato..
spogliati del tuo falso velo
e dimmi ciò che pensi,
per una volta la verità.
Che peccato in tanta dolcezza
non cogliere un tuo sì alla sensibilità,
che peccato..
spicca il volo
e non insultarmi 
se hai le ali solo
e non come armi
l'elemosina d'un ascolto.

Ce pacat in atata frumusete
de a nu percepe un da de-al tau la rugaminte,
ce pacat..
dezbraca-te din falsul tau val
si spune-mi la ce te gandesti,
pentru o data adevarul.
Ce pacat in atata delicatete
sa nu culeg un da de-al tau la sensibilitate,
ce pacat..
desprinzi zborul
si nu ma insulta
daca ai aripile doar
si nu ca arme
pomana unei ascultari.


Il ricordo di un sorriso
che dimostra..
un giglio che non muore..
speranza..
dove l'amore?
Senti come un vento lieve
ti porta già là dove non vuoi.

Amintirea unui zambet
care demonstreaza..
un crin care nu moare..
nadejde..
unde este dragostea?
Simti cum un vant usor
te poarta deja acolo unde nu vrei.


Celai tratti che rivelano il passato,
dal tuo sorriso
il mio riscatto.
Non darmi la mano
che io possa andar lontano,
tu sei entropia
ove nebbia si dirada,
quella mia gelosia..
già, è nuova malattia,
l'oppio che distingue,
una lotta,
sudore versato per starti lontano
aceto che diventa sangue,
l'ombra del peccato.
Eppur mi sei sorella,
in quest'assurdo caos,
la più luminosa stella.

Ascunsei trasaturi care dezvaluie trecutul,
din zambetul tau
rascumpararea mea.
Sa nu-mi dai mana
sa pot merg eu departe,
tu esti entropie
unde ceata se rareste,
acea mea gelozia..
deja, este noua boala,
opiul care distinge,
o lupta,
sudoare varsata sa-ti stau departe,
otet care devine sange,
umbra pacatului.
Totusi imi esti sora,
in acest haos absurd,
cea mai stralucitoare stea.


Sei in ogni stelo d'erba,
verso scritto o cantato
come musica dal cuore,
benché folle,malato,deriso o sbagliato.
Così prendo coraggio,
ma quando l'angoscia mi sorprende,
son sabbia d'infiniti grani arida
e la mancina m'arride,
sorniona,impudente,
serpe che striscia nella mia mente..

Esti in fiecare fir de iarba,
versuri scrise sau cantate
ca muzica din inima,
chiar daca nebun,bolnav,luat in ras sau gresit.
Asa iau curaj,
dar cand angoasa ma surprinde,
sunt nisip infinitelor boabe arid
si stangacia ma batjocoreste,
vicleana, neobrazata,
sarpe care in sufletul meu se tareste..


L'ESILIO
Ilare,ti delinei distratta
nel profilo del tempo
e nel riflesso celi
quel po' di reale che c'è in te..
così ti chiedo 
perché nel reale 
trovo poco di me.
Due occhi fermi nel vuoto
cercano,
due occhi tatari
che Maria non nasconde
dal troppo lacrimare..
ed in questo lacrimare
assaporo l'esilio.

EXILUL
Ilara, te delineezi distrata
in profilul timpului
si in reflex ascunzi
putinul adevar care exista in tine..
asa te intreb
deoarece in real
gasesc putin de mine.
Doi ochi opriti in gol
cauta,
doi ochi tatari
pe care Maria nu-i doseste
de la prea multe lacrimi..
si in lacrimi acestea
savurez exilul.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply