» » Lector univ. dr. Adrian Jicu - Arheologia romanului


jicu
Universitatea "VASILE ALECSANDRI"
BACĂU

Cursuri predate:
Literatura română;
Structuri narative în romanul românesc;
Retorica şi literatură;
Istoria criticii literare româneşti.
Redactor revista "ATENEU"
jicuadrian@yahoo.com
 cv_jicu_adrian.pdf


De nu mi-ar fi teama ca intru in cliseu, l-as incadra pe Dan Persa in categoria autorilor provinciali nedreptatiti de lipsa de vizibilitate. Desi a publicat deja trei romane de buna calitate, Vestitorul (1997), Sah orb (1999) si Razboi ascuns (2005), ma tem ca numele lui e mai degraba asociat unui scriitor de duzina, neinteresant pentru lumea literara, unde prestigiul editurii, pozitionarea geografica sau dedesubturile de tot felul tin loc adesea de valoare. Cred insa ca recentul sau roman, Cu ou si cu otet (hartuire textuala), aparut la Editura Cartea Romaneasca, il va impune, in sfirsit, intre prozatorii din prima linie. Pentru ca are premisele necesare. Nu stiu daca va da sau nu romanul acestui deceniu, dar am convingerea ca este un romancier autentic, de real talent. Ardelean prin nastere, dobrogean si muntean prin miscarile neprevazute ale destinului si moldovean prin adoptie, el insumeaza in scrisul sau problematica vietii romanesti, intr-un text elastic, variat prin multitudinea de registre in care poate fi receptat. Coborit in mijlocul fictiunii, sub chipul plutonierului Pan Dersa, Dan Persa ne ofera un incitant joc naratoricesc, atractiv in primul rind prin puterea fabulatorie.

Bucuresti, Bucur(esti)
In aparenta, Cu ou si cu otet este povestea Bucurestiului contemporan, cu viata-i mai tumultuoasa sau mai linistita, in care doamna Porumbescu isi face cafeaua si isi urmareste telenovelele dupa un program clar, in vreme ce afaceristi de teapa lui Florin Faratara viseaza sa ridice o imensa hala in centrul orasului. Numai ca lucrarile sint sistate de o descoperire arheologica unica, despre care oamenii incep a vorbi ca e scheletul lui Bucur, ca e Atlantida sau „o faptura antropomorfa de dimensiuni gigantice“, asa cum o numeste Cedric, seful lucrarilor.

Gasirea Cartii de piatra, in care Cezareea crede a fi aflat documentul amazoanelor, hrisovul lui Hercul, iar cuviosul Pahomie vede un semn divin, aprinde si mai mult mintea oamenilor, care prind a specula. Imaginatia fara margini a ziaristilor duce la concluzia ca acolo zace ingropat Dumnezeu: „s…t cind au venit la Cedric pentru ca el sa confirme supozitia, acesta, plin de lehamite, incarcat de obida, cu un soi de rautate in glas, le-a turnat versiunea citita din ziare, spunind mai tirziu ca le-a returnat doar lumea pe care ei o creasera si in care se complaceau sa fie… s…t Deoarece, indata ce oamenii au crezut ca moartea lui Dumnezeu e reala si nu metafora, doar, a mortii credintei, ca la Nietzsche, credinciosul ce a ajuns necredincios, acest Pavel rasturnat in oglinda, ce surpa fara sa aiba ce pune in loc si atribuie o experienta personala drept stare a lumii intregi, s-au petrecut fapte ingrozitoare, furia si orbirea si-au iesit din matca, dind nastere la oribile crime, violuri, tilharii, atentate, asalturi parca de vechi hoarde, pina cind, in mai putin de doua luni, societatea omeneasca s-a atomizat“.

Din aceasta perspectiva, romanul devine o critica a lumii contemporane sau, mai exact, un avertisment asupra puterii autoiluzionarii, asupra amortelii in care omenirea se complace. Dan Persa inalta o noua oglinda in care, privindu-ne, putem sa ne intelegem nemernicia. Adaugind banalului existential insertii mitologice, religioase sau istorice, prozatorul construieste arborescent, largind necontenit sensurile cartii. Asa se explica alternanta episoadelor despre prozaismul vietii cu cele incarcate de semnificatii profunde. Nea Misu Protopopescu, tiristul, si ajutorul lui, Nicu Trasnalie, isi traiesc aventurile in lupta cu pestii si fetitele care le-au tras teapa, pustii Matei si Captanul sparg codurile celor de la N.A.S.A. si se gindesc sa faca o licitatie on-line pentru a vinde secrete militare rusilor, Quintus si Publio se cearta in legatura cu menirea adevaratei poezii, doamnei Faratara i se fura din poseta ultimii 5.000 de dolari ai familiei, iar capitanul Gore, de la Moravuri, isi conduce oamenii intr-o misiune extrem de importanta, coborindu-i in groapa lui Faratara ca intr-un Infern dantesc.

Hartuire… textuala
Titlul romanului, aparent ludic, trebuie vazut si in dimensiunea-i religioasa, nu doar ca o parodie a lumii in care traim. Si mai interesant se dovedeste insa subtitlul, cu tripla tinta. in primul rind este vorba de o hartuire textuala a cititorului, silit sa se preumble prin literatura pentru a identifica textele originare la care trimit unele capitole. De la Melancolia eminesciana la Melodrama realului a lui Gheorghe Izbasescu sau de la Tainele inimei al lui Bolintineanu la Animalele bolnave al lui Nicolae Breban, autorii romani sint resemantizati, scosi din firide si (re)activati, intr-un ingenios joc narativ. Aici se dezvolta a doua tinta a hartuirii/hartuielii textuale. Vizati sint predecesorii, dar si contemporanii, intrucit procesul nu se petrece doar la nivelul intertitlurilor, ci si in textul propriu-zis, unde personaje ca Izabela, Monixa, madam Nuti, Florentin Faratara, Nicu Trasnalie, Captanul, Gore, Cedric Pasvanghioglu, Publio, Quintus, Pahomie, borfasi, proxeneti, homosexuali, politicieni sau janghine compun un pestrit bazar oriental. Nu lipsesc nici referirile la Cuvier, Kovalevski, Buffon, Darwin, Lamarck, Haeckel, Caragiale, Ionescu, Rolling Stones, Stefan Banica jr., Veta, Patapievici, Ahile sau Diomede si nici transparentele rastalmaciri de nume cum ar fi Aldu Radulescu, Marius Pupan sau Ivan Cezarescu. O asemenea scriitura permite scriitorului sa se raporteze la ceea ce s-a scris pina acum si sa dea ceea ce naratorul numeste, ironizindu-se, „o patina originala“.

<>b Constructor de romane
Pastisa sau parodie? Nici una, nici alta. Dan Persa nu isi propune sa imite stilul vreunuia din cei la care face trimitere si nici sa polemizeze indirect cu ei. Trimiterile sale sint preluari, cu intentia de a sensibiliza cititorul, orientindu-l catre un anume tip de discurs. Nu din dorinta de a-i evidentia slabiciunile, ci pur si simplu pentru a-si jalona scrisul in functie de anumite repere. Se creeaza astfel un subtil joc al apropierilor si departarilor, al asumarii si, in acelasi timp, al disocierii de traditia romanului. E ceea ce, intr-un fel, fac si postmodernistii. Asta nu inseamna ca trebuie sa vedem in Cu ou si cu otet un roman postmodernist. Pentru ca, daca prin maniera de a construi Dan Persa se subsumeaza postmodernismului, prin intentionalitate el se departeaza. Gindul lui nu e acela de a rescrie literatura pornind de la date preexistente, ci de a-si scrie povestea. Iar, daca e nevoie, nu respinge instrumentele postmodernismului, ci le foloseste dupa trebuinta.
Sint folosite in paginile cartii mai multe tipuri de limbaj, scriitorul dovedind disponibilitati artistice largi. Discursul politic si cel religios, discursul argotic (al tiristilor sau al borfasilor) si cel stiintific, discursul tatesc si cel informatic, toate sub umbrela aceleiasi carti, un amalgam sclipitor de banal si grotesc, de sublim si ridicol.

Meritele romanului nu stau numai in constructie, in capacitatea autorului de a intersecta naturalul si supranaturalul, in puterea fabulatorie, ci si in plan stilistic, unde Dan Persa are stiinta de a conduce cu abilitate fraza: „in arena ce li se deschidea in fata, citeva zeci de femei, cam slabanoage pentru gustul capitanului Gore, care prefera femeia mai plina, mai carnoasa, ca sa ai de unde-o apuca, sau poate preferinta lui sa fie datorata virstei, nu stim, in tinerete, cine stie, i-au placut si lui manechinele, fetele acelea lungi de nu se mai termina, desirate… sfrijite de le curg oasele, iar de foame abia de se mai tin pe picioare si merg impleticit, dar nu tirsindu-si picioarele, Doamne feri… citeva zeci de femei, spuneam, a vazut Gore – si-l numesc Gore fiindca parca seamana iar capitanul cu ingerul cel rebegit, cum i se intimplase cu mai putin de-un ceas in urma, incit plutonierul Pan Dersa indraznise sa-i spuna pe nume, fiindca oare cum sa-i spui unui inger? «domnule», «tovarase», «capitane», nu, n-ar merge, ingerul e inger si numele ii e de ajuns, nu i l-a dat vreun om, omul dind numiri arbitrare, ci e un nume dat de Atotputernic si deci e absolut, numele e insusi el, ingerul, e esenta ingerului“. E un stil participativ, amplu, cu volute, care „fura cititorul“, facindu-l partas naratorului in procesul nararii. Subalternii lui Gore saluta ciriind, miriind, tropotind, mehaind, latrind sau grohaind. Dansul femeilor din groapa e „un soi de striptease, de streaking, de stream of abuse, de streamed cu scremete si opinteli, de streetwise“, iar Captanul si Matei vorbesc de configuratii, procesoare, mather-board-uri, memorie, hard, placi video si alte cele.

Arheologia oului si a otetului
Ceea ce ar putea parea o carte in raspar se dovedeste in realitate un mare roman, a carui vigoare vine, in primul rind, din puterea imaginatorie rara imbinata cu o usurinta a minuirii frazei, care fac din Dan Persa unul dintre prozatorii de astazi cei mai valorosi. Cred in destinul acestei carti si in faptul ca autorul insusi e un arheolog aidoma personajelor sale care sapa necontenit. Numai ca in Cu ou si cu otet „dezgroapa“, in urma unui laborios proces narativ, unul dintre cele mai bune romane scrise in ultimii ani.

http://www.observatorcultural.ro/Arheologia-romanului*articleID_17582-articles_details.html

About Daniel Gorun

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply