MARIN PREDA – ACCIDENT SAU CRIMA?

La data de 16 mai 1980 scriitorul Marin Preda a fost gasit mort, in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, datorita “asfixiei mecanice”, conform rezultatului anchetei oficiale. Adica inecat in propria voma. Certificatul de deces eliberat de Institutul Medico-Legal mentioneaza insa ca moartea lui a fost violenta si s-a datorat asfixiei mecanice cu un articol de lenjerie, probabil un cearsaf, nefacandu-se absolut nicio referire la faptul ca asfixia s-ar fi datorat continutului esofagian sau al resturilor alimentare regurgitate in trahee.

S-a răspândit imediat – sau a fost răspândită – stirea că Marin Preda se afla în noaptea aceea într-o avansată stare de ebrietate si că a murit în somn, înecat cu propria lui vomă. Pentru medici un asemenea mod de a muri nu are nimic grotesc, reprezentând un accident ca oricare altul. Pentru scriitori, însă, el este expresiv si demoralizant, simbolizând umilinta ultimă la care poate fi supus un mare spirit.

După consumarea momentului de stupefactie, s-au făcut auzite multe voci care au protestat împotriva absurditătii destinului sau i-au acuzat – mai precis si mai prozaic – pe apropiatii lui Marin Preda că l-au îndemnat să bea pe un om sensibil si vulnerabil, în loc să-l ocrotească. Fără nici o retinere, tristul episod a fost repede folosit ca munitie si în lupta politică, “protocronistii” (ceea ce înseamnă promotorii comunismului nationalist în literatură) făcându-i responsabili de moartea scriitorului pe “europenistii” de care el se înconjurase în ultimii ani.

Se pune intrebarea, cum de a murit atunci “inecat in propria voma ” daca s-a sufocat cu un articol de lenjerie care i-a intrat, sau i-a fost introdus fortat in gura? Si cum se explica echimozele de pe fata pe care nu le avea inaintea mortii, dupa cum au declarat cativa dintre cei care l-au vazut in ziua precedenta decesului ? Marea majoritate a biografilor prozatorului au considerat moartea lui “ciudata”, “suspecta”, “nefireasca”, “inconjurata de mister”, “neelucidata “, petrecuta in conditii “neclare”, “stranii”, “obscure”, etc, insa putini au fost aceia care s-au incumetat sa patrunda in labrintul ipotezelor si al scenariilor puse in circulatie pentru a investiga si dezlega misterul mortii autorului romanelor “Delirul” si ” Cel mai iubit dintre pamanteni”, care aveau sa-i pecetluiasca destinul.

Daca inaintea evenimentelor din decembrie ’89 nici nu se putea discuta macar despre o cercetare competenta in cazul mortii suspecte a unei personalitati, dupa inlaturarea regimului comunist, cand s-a incercat obtinerea unor informatii dela Institutul Medico-Legal sau dela cei abilitati cu ancheta mortii lui Marin Preda, dorinta ziaristilor de elucidare a cazului a fost intampinata cu raceala si indiferenta, sau cu lansarea unor versiuni neconforme cu realitatea. Motivul ? Asupra mortii lui pluteste umbra sinistrei institutii care nu este straina de acel “accident”, asa cum nu este straina de moartea multor altor dizidenti din tara sau de peste hotare care devenisera incomozi sau indezirabili pentru regimul comunist.

Presupunerile cele mai diferite si mai fanteziste au creat un fel de nebuloasă informatională, care a persistat si după 1989. Cărtile de scandal despre moartea lui Marin Preda, precum cele publicate de Constantin Turturică sau Cezar Ivănescu, n-au făcut decât să mărească confuzia..
Distinsul doctor Serban Milcoveanu care a analizat din punct de vedere strict medical aspectele mortii clinice a prozatorului, bazandu-se pe acel “facies cadaveric” al lui Marin Preda, demonstreaza netemeinicia zvonurilor lansate de cei interesati sa deruteze opinia publica si sa-i denigreze memoria.

El a pus diagnosticul de asasinat, intr-un articol publicat in revista “Lumea Magazin” din septembrie 2002. Si realizatoarea de programe TV Mariana Sipos, care a cercetat cu minutiozitate dosarul de ancheta al procuraturii, cat si cel de urmarire penala a scriitorului de catre organele de filaj ale securitatii si a publicat cartea intitulata “Dosarul Marin Preda”, considera ca zvonul lansat in legatura cu asa zisa lui moarte prin “inecare in propria voma” este o infamie. In legatura cu certificatul de deces eliberat de IML, in care se mentioneaza “asfixia mecanica cu un corp moale”, Mariana Sipos concluzioneaza ca este posibil sa fi fost asfixiat cu o perna, datorita urmelor vinete pe care le avea pe buza de sus.

Marin Preda a fost luat in vizorul securitatii dupa aparitia romanului “Delirul”, roman care readuce in actualitate profilul moral al maresalului Antonescu. Prezentarea conducatorului Romaniei din perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial intr-o lumina pozitiva a fost considerata la timpul respectiv o incercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane sa treaca Prutul pentru eliberarea Basarabiei strabune. Marin Preda avea in pregatire un alt roman in care intentiona sa arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru in obsedantul deceniu.

In romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni” eroul principal pomeneste la un moment dat despre “era ticalosilor”.
Notitele volumului al doilea din “Delirul”, impreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau in fisetul lui personal au disparut imediat dupa moartea scriitorului. Dupa unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atat pentru rusi, care nu puteau uita infrangerile suferite in fata armatei romane conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cat si pentru cuplul dictatorial din Romania, deoarece in acest volum el face o subtila aluzie la pretentiile sotiei dictatorului de a se afirma in viata politica a tarii.

Acesta este contextul în care apare Dosarul “Marin Preda” de Mariana Sipos, o carte de o exceptională valoare documentară. Autoarea a obtinut, prin investigatii proprii, Dosarul nr. 1595/II/1980 din arhiva Procuraturii Municipiului Bucuresti, care cuprinde procese verbale, declaratii ale martorilor, rapoarte medico-legale, fotografii etc. Ea reproduce în carte aceste pretioase documente, adăugându-le un comentariu de dată recentă făcut – la solicitarea sa – de prof. dr. Vladimir Belis, cunoscut specialist în medicina legală, ca si si un interviu luat secretarei lui Marin Preda de la Editura Cartea Românească, Cleopatra Stănescu, o femeie în vârstă, care duce în prezent o viată retrasă.

Mariana Sipos a explorat si arhiva SRI, unde a găsit note si însemnări referitoare la Marin Preda, altele decât cele incluse în Cartea albă a Securitătii. De asemenea, a extras din presă tot ceea ce ar putea completa, într-un fel sau altul, dosarul mortii lui Marin Preda. A rezultat un corpus de texte si fotografii de mare interes pentru istoria literară. Singurul fapt regretabil este că autoarea le tratează într-un stil gazetăresc, sugerând mereu că ele duc la concluzii senzationale. Concluziile nu sunt senzationale – sunt cam aceleasi la care se ajunsese si pe cale intuitivă. Cu adevărat senzatională este existenta acestor documente, care conferă o concretete dramatică reprezentării noastre despre sfârsitul scriitorului.

Întrebarea obsedantă – a fost o moarte naturală sau un asasinat? – rămâne fără un răspuns clar. În concluziile raportului medico-legal se precizează: “1. Moartea lui MARIN PREDA a fost violentă. 2. Ea s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în conditiile unei come etilice. (…) 3. Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii.” Singura noutate o constituie deci presupunerea că asfixierea a fost provocată de un cearsaf, si nu de fragmente ale continutului gastric.

Este adevărat că Mariana Sipos găseste numeroase neconcordante între declaratiile martorilor, ca si inadvertente în actele oficiale, dar ele nu dovedesc decât că ar fi putut fi la mijloc un asasinat. Cu alte cuvinte, totul rămâne în ceată, ca si până acum: Marin Preda a murit înăbusindu-se în somn, din cauza unei come etilice SAU a fost asasinat, nu se stie de cine anume.

Trebuie să ai nervii tari ca să poti citi toate documentele reproduse în carte. Îndeosebi observatiile de specialitate făcute cu prilejul autopsierii cadavrului lui Marin Preda sunt macabre pentru un nespecialist:
“Ficatul: 2500 gr si 30/21/9 cm. Capsula netedă, lucioasă si transparentă. Pe sectiune de culoare castaniu-gălbuie cu desenul vascular evident, consistenta diminuată. Vezicula biliară contine circa 2 ml bilă de culoare maroniu verzuie. Mucoasa catifelată, cu aspect muriform.
Pancreasul: micsorat ca volum, consistenta crescută. Pe sectiune de culoare cenusiu-gălbuie, cu desenul lobular estompat.” etc.

Există însă, în special în procesul-verbal întocmit de Procuratură, pasaje de o expresivitate involuntară (pentru a relua productiva idee a lui Eugen Negrici). Descrierea rece, oficială, mai putin folosită în literatură si netransformată încă într-o conventie literară, are mai mare putere evocatoare si este chiar mai emotionantă, decât un text literar propriu-zis:
“Cadavrul este îmbrăcat cu pijama, papuci si un pardesiu înspicat negru cu alb.”
“Pe mucoasa buzei superioare, lângă comisura stângă prezintă o mică zonă echimotică cu o contuzie superficială în centrul ei, corespunzând caninului superior stâng.”
“În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu bratele deschise.”
Ca să nu mai vorbim de faptul că, în general, toate procesele-verbale, rapoartele, declaratiile creează o impresie de eternizare a ultimului capitol din viata lui Marin Preda. Adică exact impresia pe care si literatura urmăreste întotdeauna să o creeze.

De remarcat similitudinea mortii lui Marin Preda cu cea a actorului Amza Pelea care a spus intr-unul din monologurile lui care ne descreteau fruntile, in contextul unei intamplari din orasul Bailesti: “Leana lui Zapacitu din capul satului”. “Zapacitu” era porecla concetateanului sau pe nume Galiceanu, dar aceasta aluzie avea sa o plateasca cu viata deoarece a fost dat pe mana lui “Radu”, adica iradiat, cum obisnuia dictatorul sa ceara securitatii lichidarea adversarilor regimului, ai indezirabililor sau ai asa zisilor tradatori.

Ne amintim de asasinarea fotbalistului Dan Coe, a lui Cornel Chiriac, a istoricului Vlad Georgescu care a primit urmatorul mesaj de amenintare:”daca il dai pe Pacepa (Orizonturi rosii), vei muri”, precum si a altor catorva din conducerea postului de radio “Europa Libera”, a inginerului Gh.Ursu, a lui Virgil Trofin, a lui Vasile Patilinet la Ankara, ca sa dam numai cateva nume ale celor lichidati de organele de represiune aflate in slujba dictatorului.

Cel care avea sa plateasca cu viata faptul de a-si fi permis sa faca cativa pasi in afara liniei frontului in care erau inregimentati scriitorii care acceptasera tezele proletcultiste ale realismului socialist, slugoii si poetii de curte care elogiau “realizarilii epocii de aur” si-l tamaiau pe dictator dedicandu-i osanale si omagii, s-a nascut la data de 5 august 1922 intr-o comuna din judetul Teleorman, Silistea-Gumesti, pe care o descrie in capodopera lui epica “Morometii”. Aceasta ampla fresca a vietii unui sat romanesc din Campia Dunarii, in care este conturat cu linii viguroase taranul Ilie Moromete i-a adus autorului premiul de Stat in anul 1956. Se poate afirma cu certitudine ca ascensiunea si celebritatea lui Marin Preda s-au datorat in cea mai mare masura aparitiei acestei carti care l-a situat ca prozator epic imediat dupa Liviu Rebreanu in istoria literaturii romane, celebritate care i-a dat constiinta deplina a valorii sale.

In anul 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor Romani, doi ani mai tarziu este numit director al Editurii Cartea Romaneasca nou infiintata, in anul 1971 primeste premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul “Marele Singuratic” iar in anul 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane. In anul 1975 publica volumul “Delirul”, in 1977 “Viata ca o Prada” in care descrie drumul sinuos parcurs, la capatul caruia il astepta consacrarea, iar in anul 1980 apare ultimul sau roman de mare succes intitulat “Cel mai iubit dintre pamanteni”, dupa care, la data de 16 mai este gasit mort in camera lui de creatie de la Palatul Mogosoaia, “dupa o noapte de betie”, asa cum s-a zvonit in cercurile literare si in masmedia controlata de partid imediat dupa acel tragic eveniment.

A fost un scenariu initiat si pus in circulatie de cei care au avut misiunea de a-l elimina intrucat se indepartase de la “linia partidului”, devenise prea independent si, datorita popularitatii de care se bucura, isi luase anumite libertati permitandu-si sa scrie lucruri care nu puteau fi pe placul nici al Moscovei si nici al tiranilor care tineau tara sub teroare cu ajutorul unui aparat de opresiune alcatuit din elemente aduse de la periferia societatii.

Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea sa nu trezeasca sentimente de invidie si in randul unora dintre confratii sai, atat inainte cat si dupa evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au incercat sa minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarand ca a fost un produs al regimului comunist si faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.

Sa vedem insa cum s-a desfasurat “colaborarea” lui cu regimul comunist si care au fost relatiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar si de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori in documentele securitatii. In Dosarul de Urmarire Informativa (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume si era intitulat “Editorul” , exista o nota a securitatii datata 16 noiembrie 1972 in care se mentioneaza ca “Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul ca este cunoscut cu manifestari negative cu privire la politica partidului si Statului nostru”. Dupa “Tezele din aprilie” prin care Nicolae Ceausescu anunta inceputul asa zisei “revolutii culturale” dupa model chinezesc, securitatea a inceput urmarirea tuturor plecarilor peste hotare ale scriitorilor, considerati potentiali dusmani ai “revolutiei culturale”.

Se cunoaste faptul ca Marin Preda era in evidenta securitatii inca din anul 1966. Toate deplasarile si intalnirile lui erau urmarite de o armata de agenti care il supravegheau in permanenta. In notele informative cu privire la convingerile lui personale despre regimul de la putere, se mentiona: “declaratii dusmanase la adresa oranduirii”, “refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scanteia”, precum si unele afirmatii cu privire la lipsa de libertate a presei in Romania.

Intr-una din aceste note se preciza ca in anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se intalnise cu “transfugii fata de care a criticat regimul comunist din Romania”. In luna ianuarie 1972 un alt informator al securitatii care semna “Artur”, scria ca Marin Preda se intalnise la Paris cu Monica Lovinescu si cu alti colaboratori ai postului de radio “Europa Libera”.

In baza acestor note, cat si a unui referat al securitatii in legatura cu “activitatea lui dusmanoasa”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii “Cartea Romaneasca” s-au facut dese perchezitii noaptea. Cat priveste “colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu usurinta citind declaratia criticului literar Marin Mincu caruia nu i se publicau lucrarile fiind acuzat ca in scrierile lui este prea de “dreapta”. Marin Preda, directorul Editurii l-a aparat insa punand la punct pe un denigrator al acestuia printr-o injuratura neaose, publicandu-i apoi toate lucrarile.

Iata cum il caracterizeaza Marin Mincu pe acest asa zis “produs al proletcultismului”:
“Marin Preda era un om de o elevata noblete, comportandu-se in orice imprejurare ca un adevarat aristocrat; el avea rabdarea nobila sa-i asculte pe toti cei care i se adresau si sa le raspunda cu franchete si naturalete. De asemeni el apreciaza “onestitatea intelectuala a lui Preda si incapacitatea lui organica de a tolera minciuna si injustitia, de orice fel ar fi fost acestea.”
La randul lui, Nicolae Breban declara ca Marin Preda i-a publicat romanul “Ingerul de gips”, desi era ostracizat in tara intrucat participase peste hotare la manifestari anticomuniste.

Despre organele de represiune care tineau tara sub teroare, eroul romanului “Cel mai iubit dintre pamanteni” foloseste la adresa lor epitete precum “duri”, “cretini”, “primitiv” (un colonel de securitate), “demagog rudimentar” (un general), “analfabet periculos” (un gardian pe care pana la urma l-a omorat de teama de a nu fi el ucis de acesta), etc.

Puteau fi trecute cu vederea aceste pareri infamante ale lui Marin Preda la adresa baietilor cu petlite albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabila. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece sotia dictatorului fusese vizata direct in aluzia referitoare la dorinta ei de implicare in viata politica, precum si sprijinul logistic al rusilor care se simtisera ofuscati la aparitia volumului “Delirul”. Cu cateva zile inaintea mortii lui, dupa cum declara fratele sau, scriitorul a primit cateva amenintari cu moartea si i-a marturisit, “sunt un om terminat”, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu. Si baietii s-au tinut de cuvant, exact ca in cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post “Orizonturile Rosii”, carte care a dezvaluit occidentului adevarata fata a dictatorului roman.

Pentru a demonstra ca nu sunt primitivi, i-au varat un cearsaf in gura, sau i-au pus o perna pe fata, “astupandu-i orificiile respiratorii”, dupa cum reiese din raportul intocmit de IML.
Cea mai autorizata parere asupra mortii lui Marin Preda ramane insa cea a medicului Serban Milcoveanu, care, bazandu-se pe declaratiile unor martori care l-au vazut pe Marin Preda imediat dupa moarte, este convins ca a fost otravit cu cianura de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea livida specifica tuturor cadavrelor, ci era de culoare “rubinie, de un rosu deschis”, culoare specifica a celor morti in urma inhalarii cianurei. De aceeasi parere este si fosta sotie a scriitorului, Elena Preda, care este convinsa ca sotul ei a fost otravit. Si Aurora Cornu, prima lui sotie, a declarat intr-un interviu acordat la Paris Lucretiei Barladeanu “Dupa ce am vazut fotografiile date de politie cu cadavrul lui Marin nu poti sa nu te intrebi daca nu este vorba de un asasinat”.

Nu se stie însă ce s-a întâmplat cu o întreagă valiză de manuscrise pe care Marin Preda o păstra într-un fiset al său de la Editura Cartea Românească, valiză în legătură cu care îsi exprimase în mod explicit dorinta de fi dată – în cazul că el ar fi murit pe neasteptate – fratelui său Alexandru Preda, din Bacău. Documentele în posesia cărora a intrat Mariana Sipos, ca si mărturiile pe care le-a obtinut de la Alexandru Preda si de la fosta secretară a lui Marin Preda, dovedesc că inventarul fisetului s-a făcut într-o manieră conspirativă de către reprezentantii autoritătilor, care n-au permis nici fratelui si nici secretarei lui Marin Preda să fie de fată la inventariere.

În plus, dintr-un document strict secret preluat de Mariana Sipos din Cartea albă a Securitătii reiese clar că Securitatea organiza de multă vreme vizite nocturne la sediul Editurii Cartea Românească, în căutarea unor manuscrise detinute de Marin Preda. În aceste conditii, este mai mult decât probabil că, în momentul de fată, cel putin o parte dintre scrierile inedite rămase de la marele scriitor se află în altă parte decât la cei care ar putea să le publice, dacă nu cumva au fost între timp distruse.

Moartea scriitorului Marin Preda ramane, deocamdata, un caz nerezolvat. Daca Justitia va fi pana la urma epurata de magistratii obedienti pana la sevilism fata de puterea “emanata” in convulsiunile din decembrie ‘89, se va afla cine sunt autorii acestui asasinat politic, cat si al multor alte asasinate executate la comanda politica.

Sa speram insa ca intrara Romaniei in structurile europene, precum si dorinta de purificare a societatii vor declansa operatia de purificare a tuturor Institutiilor Statului si eliminarea tuturor colborationistior unui regim recunoscut a fi fost cel mai inuman din Europa, regim care, raportat la numarul de locuitori ai tarii noastre, a dat cel mai mare numar de victime si de tortionari.

Piatza.Net

Descopera realitatea