Mare parte din operele lui Liviu Rebreanu sunt inspirate de diverse personaje sau locuri de care s-a bătut scriitorul de-a lungul vieţii. Este şi cazul romanului „Pădurea Spânzuraţilor”, la care a lucrat întrerupt timp de patru ani, şi care a fost inspirat tocmai de execuţia fratelui său Emil, aflat pe front.
„Spânzurarea fratelui meu, ofiţer în armata austro-ungară, la Ghimeş, ca „dezertor”, de către unguri mi-a sugerat ideea Pădurii Spânzuraţilor. Viziunea tragică a „pădurii” mi-a fost inoculată de o serie de fotografii trimise de Cehoslovacia la Liga Naţiunilor, fotografii ce reprezentau pădurile „trădătorilor de patrie”, cehoslovaci spânzuraţi de armata austro-ungară pentru „trădare” – pentru iubirea patriei lor adevărate,” povesteşte Liviu Rebreanu în cadrul unui interviu.
Acesta mai spune că romanul său este „oarecum alături de realitate”, pentru că fratele său a fost un naţionalist fără scrupule. Scriitorul a umanizat însă eroul, pentru că, spune el, un personaj precum fratele său nu inspiră decât cel mult o poezie patriotică.
Emil Rebreanu s-a născut în 1891, fiind al cincilea dintre cei 14 fraţi. A absolvit liceul în anul 1913, înscriindu-se mai apoi la Facultatea de Drept din Cluj. Este nevoit să întrerupă studiile la izbucnirea primului război mondial.
Este trimis pe front în Galiţia, Rusia şi Italia, fiind rănit de mai multe ori în luptă. La doar un an de când a păşit pe frontul de luptă este avansat sublocotentent, primind în semn de recunoaştere decoraţia austro-ungară „Medalia de aur pentru vitejie”.
Drama lui Emil Rebreanu începe în 1917, când regimentul său este trimis să lupte pe frontul românesc. În 12-13 mai 1917, Emil este acuzat de crimă, de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte. Cu o seară înainte să fie acuzat a părăsit infirmeria brigăzii, unde, se pare i se stabilise domiciliu obligatoriu, cu intenţia să treacă linia frontului. Sentinţa este comunicată printr-un ordin al generalului Karg, nume pe care îl şi foloseşte Liviu Rebreanu în romanul Pădurea Spânzuraţilor.
Emil este executat prin spânzurătoare la Ghimeş-Palanca în data de 14 mai. Liviu Rebreanu află de moartea fratelui său abia doi ani mai târziu, în 1919, chiar în anul în care începe o primă redactare a romanului Pădurea Spânzuraţilor, roman pe care-l avea în minte încă de când fratele său îi trimitea scrisori în care îi descria atmosfera de pe front.
Află de tragedia fratelui său şi decide fără să ezite să meargă în locul unde acesta a fost executat. Face mai multe vizite la locul tragediei, timp în care se chinuie să scrie romanul, abandonându-l de mai multe ori după doar câteva file. ”Chinul” cu „Pădurea Spânzuraţilor” a durat aproximativ patru ani, primele pagini fiind scrise în 1919, urmând ca prima versiune a romanului să vadă tiparul abia în 1922. Romanul a avut parte de reeditări în anii 1925, 1926, 1928, 1929, 1930, 1940, fiind tradus în nu mai puţin de opt limbi străine.
Niciun comentariu: