» » A.R. DELEANU


Vis cu furnici

Ultima silabă a căzut la trezire de cealaltă parte a visului. Broboane de transpiraţie îi curgeau pe obraji şi se adunau pe mărul lui Adam, îmbătrânit şi el. A închis ochii la loc şi a rămas aşa până când pleoapele fierbinţi s-au eliberat din somn. Mereu la fel. Nu era noapte în care să nu se piardă în gangul întunecat. Îl striga, mereu aceleaşi cuvinte, cu vocea ei şoptită, el asculta, dar niciodată nu îndrăznea să facă un pas în întuneric.

I-a luat mult timp să se ridice din pat. Între tânărul din vis şi bătrânul care visa se întindea un pod lung din oase roase, vechi de zeci de ani. S-a strecurat cocoşat printre munţii de gunoaie care îi înconjurau patul, turnuri şi poduri, un peisaj imaginat de-a lungul zecilor de ani de solitudine. Numai geamurile rămâneau neacoperite, ca să ştie când se termină ziua şi când începe visul, mereu acelaşi vis. O potecă ce ducea de la pat la uşa din hol brăzda grămezile de gunoi. În celelalte camere, aceeaşi panoramă: lemne, fiare, pungi, bucăţi de plastic, mici, mari, dulapuri, găleţi, saltele, plase, saci cu haine, televizoare, radiouri, carcase de frigidere şi maşini de spalat, oglinzi, munţi de cărţi îngălbenite, turnuri de ziare şi reviste vechi şi roase, sticle, bideoane de plastic, cartoane, cutii, bucăţi de garduri, rame de tablouri, geamuri, cârpe, cauciucuri, cărămizi, bolţari, ţevi, lustre, tablouri, poze şi o sumedenie de alte obiecte, adunate în ultimii ani de la groapa de gunoi şi din containărele din cartier.

Când vremea ţinea cu el, pleca de dimineaţă cu o roabă şi nu se oprea decât în vârful muntelui de gunoi de la marginea oraşului. Stătea acolo toată ziua şi se întorcea seara târziu, ca să nu-l vadă vecinii, cu roaba plină de gunoaie. Se ferea de vecini. Nu de puţine ori au chemat poliţia şi l-au ameninţat că îl dau afară din bloc, dacă nu-şi face curat în casă. Încerca să-i evite pe cât de mult putea şi avea grijă să nu adune gunoi organic, ca să nu împută blocul. Copiii aruncau cu pietre după el şi-l strigau „gunoierul”. Într-o dimineaţă şi-a găsit roaba la căteva blocuri depărtare de casă şi de atunci o urca mereu cu spinarea ruptă până în apartament. Zilnic cobora roaba, o umplea cu gunoi, din care o parte o ducea la reciclat, ca să aibă de o pâine a doua zi, şi o parte o urca în casă să o adauge construcţiei de gunoi.

Tot vecinii au chemat şi televiziunea. Nu s-a ascuns de camerele de filmat, ci şi-a arborat pieptul scobit de bătrâneţe şi a explicat cu mândrie motivul pentru care aduna gunoaie:

Îmi construiesc un dispozitiv.

Ce fel de dispozitiv?

De transport.

De ce?

Ca să dispar.

Se zvoneau multe despre bătrânul pe care copiii îl numeau la început boschetar şi gunoier, apoi, după ce a spus ce a spus pe canalul de ştiri, l-au botezat „Nebunul”, ba unii dintre ei îi spuneau şi „Mortul”, pentru că umbla pe străzi între apusul şi răsăritul soarelui. Da, multe se mai zvoneau. Că de ce trăieşte singur? Păi cum de ce? Şi-a omorât nevasta de tânără, demult, maică, nu erai pe aici pe-atunci, ziceau unele. Ba nu, l-a părăsit muierea, ziceau altele. De ce? Că-i nebun, tu nu vezi? A făcut şi puşcărie. Da, da, aşa e, ziceau alte voci, ataşate de trupuri ce alungau muşte prin aer, trupuri adunate în jurul becului de la scară. A făcut puşcărie, îţi zic eu. A stat mult. Şi tot aici s-a întors după. Păi şi de ce? Naiba ştie. Îţi zic eu de ce. De ce? Că şi-a omorât nevasta. Azi era cu ea la braţ pe bulevard, mâine nu mai era. Unde s-a dus? A omorât-o, îţi zic eu. Şi n-au găsit-o? Păi dacă-i moartă! Păi moartă, zic, nu i-au găsit cadavrul. Nu, maică, a avut el grijă. Ptiu, drăcie!

MAI MULT PE:     http://suspans.ro/literatura/proza/vis-cu-furnici
SAU     http://deleanu.wordpress.com/

About Daniel Gorun

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply