Să nu-mi strigi numele nicicând,
S-a spulberat visul visării,
Voi rătăci pe-acest pământ,
Pradă supusă-nstrăinării.
Să nu-mi strigi numele nicicând,
După nopţi întregi de veghe,
Am închis neantu-n leghe,
Căci sunt straină pe pământ.
Sau poate este vina mea,
Te-am căutat la infinit,
Am zăcut si te-am dorit,
Şi te-am privit ca pe o stea.
S-a spulberat visul visării,
Mult prea tarziu, dar prea curând,
Şi o minune-n mine având,
Mă plec supusă disperării.
Sau poate este vina mea,
Pe unii nu îi inţeleg,
Să mă retrag atunci aleg,
Şi să alerg dupa o stea.
Mă simt pustie, mă simt tristă,
Iubit copil in burta mea,
Am alergat dupa o stea,
Şi am aflat ca nu există.
Pe lume totu-i trecător,
Idile vagi se infiripă,
Se risipesc iubirile de-o clipă,
Sperăm pierduţi în viitor.
Singuri ne naştem şi murim
Puţin în fiecare clipă,
Nu pot să cer ca toţi să simtă,
Nu pot să spun: Noi toţi dorim!
De-asupra mea atarnă greu,
Blestemul crud al veşniciei,
Am căzut pradă Datoriei,
De care am fugit mereu…
Of libertate, unde esti?
Tu mamă a tot creatorul!
Te va aduce viitorul?
Ţigăncile doar spun poveşti!
Copilul meu cel nenăscut,
Trăieşte prin fiinţa mea,
Asta-i povara cea mai grea,
Care mă leagă de trecut.
Prin lume-am alergat mereu,
Să caut Calea si Destinul,
M-am săturat cu multpreaplinul,
De viaţă di-mprejurul meu.
Să nu-mi strigi numele nicicând,
S-a spulberat visul visării,
Cad pradă astăzi disperării,
Din nou straină pe pămant.
Niciun comentariu: