Să nu-mi strigi numele nicicând

Să nu-mi strigi numele nicicând,

S-a spulberat visul visării,

Voi rătăci pe-acest pământ,

Pradă supusă-nstrăinării.

Să nu-mi strigi numele nicicând,

După nopţi întregi de veghe,

Am închis neantu-n leghe,

Căci sunt straină pe pământ.

Sau poate este vina mea,

Te-am căutat la infinit,

Am zăcut si te-am dorit,

Şi te-am privit ca pe o stea.

S-a spulberat visul visării,

Mult prea tarziu, dar prea curând,

Şi o minune-n mine având,

Mă plec supusă disperării.

Sau poate este vina mea,

Pe unii nu îi inţeleg,

Să mă retrag atunci aleg,

Şi să alerg dupa o stea.

Mă simt pustie, mă simt tristă,

Iubit copil in burta mea,

Am alergat dupa o stea,

Şi am aflat ca nu există.

Pe lume totu-i trecător,

Idile vagi se infiripă,

Se risipesc iubirile de-o clipă,

Sperăm pierduţi în viitor.

Singuri ne naştem şi murim

Puţin în fiecare clipă,

Nu pot să cer ca toţi să simtă,

Nu pot să spun: Noi toţi dorim!

De-asupra mea atarnă greu,

Blestemul crud al veşniciei,

Am căzut pradă Datoriei,

De care am fugit mereu…

Of libertate, unde esti?

Tu mamă a tot creatorul!

Te va aduce viitorul?

Ţigăncile doar spun poveşti!

Copilul meu cel nenăscut,

Trăieşte prin fiinţa mea,

Asta-i povara cea mai grea,

Care mă leagă de trecut.

Prin lume-am alergat mereu,

Să caut Calea si Destinul,

M-am săturat cu multpreaplinul,

De viaţă di-mprejurul meu.

Să nu-mi strigi numele nicicând,

S-a spulberat visul visării,

Cad pradă astăzi disperării,

Din nou straină pe pămant.