Adriana Lisandru

nascuta in 5 septembrie 1971. inca in viata. restul e mai putin important.

Debut editorial in 2007 la editura Arania Brasov, cu volumul De-a Baba Oarba.
grupaje de versuri publicate in:
Agerro Stuttgart, revista Singur(Targoviste), revista Feed-Back (Iasi), revista Astra (Brasov), revista Verso (Cluj-Napoca), revista Caiete Silvane (Zalau), revista Cenaclul de la Paltinis (Sibiu),.
prezenta in antologiile Freamat de Dor (editura 3D, 2008) si Virtualia 2008 (Iasi)


Portret pe un geam îngheţat
va fi iar ziua ta
şi-ntre noi e tăcere de smoală.
nu e strigăt să treacă.

mai încerc uneori,
când nesomnul mă strânge convulsiv în cearşafuri,
îţi mai scriu, ca şi cum
mi-aş face portretul pe un geam îngheţat.

îţi spun că în ultimii ani am adunat lucruri.
e şi ăsta un fel de a nu mă găsi.
am albit binişor, îmi slăbeşte vederea şi nu mai tresar
când oamenii pleacă, plutind
ca nişte bancnote culese de vânt.
tot nu ştiu să frământ cozonacul
şi nici fericirea nu-mi creşte.

dar visez.
intru în vise ca-ntr-o cursă de rafting,
mereu uit că nu pot să înot.
n-am copii nici acum
şi scriu cărţi inutile.
ele n-au dinţi de lapte, n-au colici,
n-au probleme cu şcoala ori dureri menstruale.
n-au nevoie de sfaturi,
nu aştept să mă sune şi să-ntrebe ce fac.


spune-mi, mamă, dacă ăsta e dor
ori un fel de-a te smulge din mine. 


Personaje fără povestitor 
ieşisem din matca poveştii şi toate
foşneau ca o pânză în ger. străluceau,
ochii au prins să îmi râdă
cu lacrimi.

în oglinzile lor, am văzut-o.
viaţa mea se-ntorcea, umbra ei
semăna cu un mânz costeliv.

de atunci ne privim în tăcere.


încercăm
să ne-aducem aminte.


Doar un fel de a spune 
de un timp loviturile
se auzeau în întregul oraş. ritmice
seci
ca şi cum o ciocănitoare imensă
s-ar fi hrănit între ziduri

mai limpede
noaptea
cand toate
se desfăşurau din cochilii.
o vibraţie surdă măcina vertebre
şi umeri. vederea slăbea. feţii din pântec
refuzau să se nască.



n-a fost greu să decidă. au înconjurat locul.
un buldozer a spart
zid dupa zid. ritmul curgea mai departe
pe sub temelii
îi ardea ca o rană
atinsă mereu


//


nimeni nu ştie când ruina aceea
a prins transparenţa cleştarului.
poate aşa era de la bun început.
în sfârşit îl vedeau
sau poate era
doar un fel de a-i spune
durerii


Cea fără nume
toamna o stoarce din mers
ca pe un strugure
pumnul
sub tâmple-i albesc întâmplări
un osuar
unde numai umbra coboară
să aprindă o candelă

în locul inimii duce
un ochi larg deschis
el nu ştie să plângă
nu ştie
el e fântâna unde cel trudnic
îşi umple carafa de drum
ciobul în care-şi zăreşte
oboseala iubirii furişe


ţi-a putrezit glasul pierduto
a lăstărit lutul de când te aşteaptă
iar tu
te opreşti de-o mirare în poarta luminii
îţi faci cruce cu toamna
şi tremuri.