Francisco de Goya a fost genialul artist spaniol care a facut o magnifica legatura spirituala intre Velásquez si Picasso, fiind atat un continuator al clasicilor, cat si un precursor al modernistilor. Goya a fost si pictor al Curtii regale, dar si un efervescent luptator impotriva conventiilor si un abil observator al psihicului uman aflat in stare de criza. Pictor si gravor de referinta pentru epoca sa (si nu numai), Francisco de Goya (1746-1828) a fost un aragonez ambitios care, ajuns la Madrid, a fost respins de doua ori la admiterea la Academia Regala San Fernando (in 1763 si 1766). Dar viata a facut reparatia care se cuvenea si in 1795 devine director al acelei institutii, dupa recunoasterea meritelor sale exceptionale.
Tenace si avid de cultura, Goya studiaza in Italia, la Roma si Parma. Apoi se intoarce in Spania, se stabileste la Zaragoza si se dedica decoratiunilor religioase. Talentul sau impresionant il impune repede mediului nobiliar inalt si principele Osasuna devine protectorul sau financiar, iar ulterior rolul de mecena va fi luat de Carol al IV-lea.
Anul 1792 reprezinta cotitura extraordinara pe care o ia cariera lui Goya. Maestrul este lovit de o boala misterioasa, care-l lasa cu o infirmitate grava: pictorul ramane surd. A fost momentul cand furia interioara si dorinta apriga de investigare a conditiei umane au determinat iesirea la suprafata a adevaratei fete a genialitatii artistului. El devine un analist lucid, uneori chiar cinic al psihologiei celor din jurul sau. Cercetatorul neiertator va triumfa cu cele doua cicluri de gravuri de geniu, si anume "Capriciile" (1797-1799), care ne coplesesc cu fantasmele grotescului si cu deraierile ratiunii umane. Apoi, martor cu sufletul plin de tristete la agresiunea Frantei napoleoniene fata de Spania, va elabora al doilea ciclu de gravuri (82 de lucrari in acvaforte) intitulat "Ororile razboiului", in care sarcasmul artistului atinge cote inimaginabile, iar scenele sale in care ilustreaza degradarea conditiei umane sunt atat de dure, incat ne biciuie cu duritate maxima sensibilitatea. Doua tablouri pe cat de faimoase, pe atat de dureroase pentru poporul spaniol, se refera la opozitia madrilenilor fata de invadator: "2 mai 1808, Masacrul de la Madrid" si "3 mai 1808, Impuscarea revoltatilor madrileni".
Oricine studiaza gravurile "Ororilor" isi da seama cat de departe a dus artistul satira sa la adresa absurdului violentei. Atacurile la adresa demnitatii umane sunt uneori atat de virulente (uneori chiar cu nuante sexuale degradante), incat sunt greu de suportat. Se poate spune ca Goya, omul separat de lumea reala din cauza surzeniei, realizeaza o serie a groazei care a pus stapanire pe oameni si care tinde sa devina normalitate. Tocmai aceasta posibilitate il cutremura pe pictor, care duce viziunile sale macabre in zona absurdului si a degradarii externe a spiritului omenesc. E suficient sa observam gravura cu prizonierii ucisi si atarnati de copac pentru a intelege cat de oripilat era maestrul.
Dintre lucrarile tarzii, capodopera "Saturn devorandu-si copiii" este parca epilogul "Ororilor razboiului", caci groaza atinge paroxismul si Goya nu-si mai poate gasi linistea decat in alta lume.
PAUL IOAN
Niciun comentariu: