BEATRICE SILVIA SORESCU

TABLOU DE IARNĂ

E primăvară-n iarnă, vezi prea bine
Ce rai domnesc e în grădin’-afar!
Au înflorit, în ram, mărgăritar,
Toţi merii mei, au florile ciorchine.

Miroase-a flori de gheaţă pe asfalt !
Măreţ tablou în casa minţii mele !
Şi vor rămâne pururea eterne
Aceste clipe cu pridvor înalt.

Nici mâna unui pictor n-o s-aştearnă
Pe pânz-acest décor mirific, pur !
E-atâta frumuseţe împrejur
Încât aş vrea să fie pururi, iarnă !

MIROASE A VEŞNICIE

Sufletului
Îi plac tot felul
De mirodenii.
Busuiocul, însă,
E preferatul lui.
Miroase a veşnicie

VÂRTEJ ŞOPTITOR TIMPULUI

Cobor în mine,
Iau de mână
Lumea cuvintelor
Şi încerc să fiu
Vârtej şoptitor
Timpului.

ÎNSEMN

Însemn clipa aceasta
Cu lacrima mea
Şi simt
Ce dureroasă rămâne
Amintirea…

DE PLICTISEALĂ

Mă mişc între ceva şi ceva,
Eu, punct perpendicular
Pe axa lumii.
Beau în fiecare noapte
Câte o stea
Şi-mi înnod aripile
Cu gânduri.

CĂDEREA SPRE NICIUNDE

Cădeam mereu
Între jos şi sus.
Începusem să ameţesc
De atâta cădere
Spre niciunde.
Veşnicia îmi transpirase
În palme.

DINCOLO DE NOI

Dincolo de uitare,
E nelinişte.
Dincolo de durere,
E boală.
Dincolo de boală,
E fiinţa.
Dincolo de noi,
Suntem noi

CUVÂNT ROTIT

M-am ascuns
În umbra unei idei.
Nimic mai frumos
Ca acest joc !
Sunt un cuvânt
Care se roteşte.
Nimic mai bun
Decât zborul
Cuvântului !
ARIPI DE ROUĂ
Botul umed al dimineţii
Rumegă viaţa.
Îngerii s-au trezit
Cu aripi de rouă.
Cu ochiul beat
Eu decojesc clipa

SEMN

Îngenunchezi
În iarba cuvintelor
Şi genunchii
Îţi prind rădăcini.
În clipa următoare
Devii semn.

TABLOU DE IARNĂ

E primăvară-n iarnă, vezi prea bine
Ce rai domnesc e în grădin’-afar!
Au înflorit, în ram, mărgăritar,
Toţi merii mei, au florile ciorchine.

Miroase-a flori de gheaţă pe asfalt !
Măreţ tablou în casa minţii mele !
Şi vor rămâne pururea eterne
Aceste clipe cu pridvor înalt.

Nici mâna unui pictor n-o s-aştearnă
Pe pânz-acest décor mirific, pur !
E-atâta frumuseţe împrejur
Încât aş vrea să fie pururi, iarnă !

A CĂZUT UN ÎNGER

S-a pierdut un înger pe stradă !
L-am văzut adineauri, în port.
Are părul alb, ca de vată,
Şi ochi mari, albaştri de tot !

S-a pierdut un înger pe stradă !
A căzut din cer, nu ştiu când.
Are mersul zburdalnic, de parcă
Pare-a fi adiere de vânt !

Şi-are-un trup de magnolie roz,
Iar obrajii, de purpură vie.
Mă opresc lângă el şi visez
Că-i al meu, de acum, pe vecie.

A căzut un înger pe stradă !
A căzut din cer, nu ştiu când.
Toţi plopii se opresc să îl vadă,
C-are ochii de flăcări arzând.

Dacă întrebi în vis pe Stăpânul,
Unde sunt îngerii Lui,
O să-ţi spună că nu este unul,
Iar acela e cel ce-l văzui !

Şi-am să-l duc la mine acasă,
Să-l păstrez ca pe-o boare de crin !
Şi-o să fie un înger – mireasă !
O minune cu zâmbet senin !

MAI ÎNFLORESC SALCÂMII ?

E mult de-atunci, ţin minte că ploua.
Îţi admiram, timidă, haina albă.
Acolo-n parc, doar frunza fremăta
Şi mă uimea mereu o floare dalbă.

Erau mai mulţi pe bancă, sub salcâm,
Plângea statuia şi curgea izvorul.
De mân-am alergat pe-un tainic drum,
Mi-ai alungat din inimă-ntreg dorul.
Şi din trifoi, când am cules norocul,
Tu mi-ai zâmbit, şi-am înţeles că noi
Mereu vom ţine-alăturea întreg jocul
Iubirii noastre: frunza de trifoi.

De-atunci e mult şi nu te-am mai văzut.
Salcâmul a-nceput să-şi pice frunza.
Stau seara tristă, în pridvor, şi-ascult
Păianjenul cum îşi mai ţese pânza.

Şi nu te văd, azi pasul ţi-e mai rar.
Indiferent mi-arunci un zâmbet fals.
Mă consolezi doar cu un gând amar,
Cu glasul stins mă mai inviţi la vals.

Nu-ţi mai e mâna caldă, ca atunci
Şi par să-ţi fiu, din ce în ce străină.
Urmele noastre de prin văi şi lunci
În faţa mea, cu greu se mai înclină.

Nu-mi mai arăţi pe cer nici Carul Mare
Şi nici romanţa mea n-o mai asculţi.
Privirile de azi nu-s ale tale,
Că sunt mai reci ca neaua de pe munţi.

Când ne urzeam, atunci, plăcute vise,
Senina lună ne veghea zâmbind,
Dar azi e tristă, razele-i sunt stinse
Şi ochiul ei nu e la fel de sfânt.
Azi, toamna-ncepe, vântul suflă iar.
Miroase, simt, a struguri copţi în vie.
Stau singură pe un oblon de car
Şi mă gândesc la noi, la ce-o să fie.

E mult de-atunci, azi treci nepăsător
Şi ochii ţi-i ascunzi de ochii lumii.
În umbra amintirilor cobor
Şi mă întreb „Mai înfloresc salcâmii ?“

POVESTE CU ÎNGERI

I-atât de-nalt pridvorul în care plâng copacii,
Căci îngerii coboară direct în poala lui.
Alături, în grădină, se-mpodobesc iar macii
Pentru-o prinţesă-a nopţii, cu ochii mari,
căprui.

I-atât de-naltă clipa ce ne primi voioasă,
Căci visele stau roiuri pe scaunele ei.
Mă tulbură povestea aşa de frumoasă
A codrilor înalţi şi-a florilor de tei.