» » LUCA CIPOLLA

Cipolla Luca


VERSURI ITALIENE


Sono ortica tra le messi
ove un peso languido non mi cinge;
sono sabbia sul selciato
che un carro solca al cavalcare;
pelle ruvida al ritorno
dove il sole è fiele e punisce le mie membra;
ma penso a quella pietra svellersi al contrasto
per il troppo ostro,
per il grande astro.
Sunt urzica dintr-o recolta
ce durerea lanceda nu o cuprinde;
sunt nisip pe dalele
pe care un car il brazdeaza in trecerea sa;
piele aspra la intoarcere
unde soarele este fiere si pedepseste membrele mele;
dar ma gandesc la acea piatra smulgandu-se contrastului,
din cauza vantului,
pentru marele astru.
BARAGAN
Ora non resta che chiudere gli occhi
e respirare piano
perché ti voglio assaggiare,
primavera,
ed addomesticare,
bella e gitana che sei
e distante,
e la tua corazza di mistero e vetro
si dissolve
nel tramonto che t’accoglie,
nel tramonto che riveste il tuo cammino..
Acum nu ramane decat sa inchid ochii
si sa respir incet
pentru ca vreau sa te simt,
primavara,
si sa te imblanzesc,
frumoasa si gitana cum esti
si distanta,
si platosa ta de mister si de sticla
se dizolva
in apusul care te intampina,
in apusul care imbraca drumul tau..
..ed era frontiera,
era rugiada di terra fertile..
il fiume già spezzava le mie illusioni
e l’ovest si stagliava in lontananza
dove le prime alture carpatiche mi parlavano di casa..
l’estate era lontana,
ma di quella terra e di quei sassi
avrei ancora spezzato le mani..
restano i ricordi
e qualche giorno in più
regalato al tempo che scorre.
..et c’était la frontière,
c’était rosée de terre fertile..
la rivière brisait déjà mes illusions
et l’ouest se détachait au loin
où les premiers hauteurs carpatiques me parlaient de chez moi..
l’été était loin,
mais de cette terre-là et de ces pierres-là
j’aurais encore cassé mes mains..
restent-ils les souvenirs
et quelque jour en plus
donné au temps qui roule.
..si era frontiera,
era roua de pamant fertil..
raul frangea deja iluziile mele
si vestul se reliefa in departare
unde primele piscuri carpatice imi vorbeau de acasa..
vara era departe,
dar de acel pamant si de acele pietre
mi-as fi zdrobit in continuare mainile..
raman amintirile
si cateva zile in plus
daruite timpului care se scurge.
TRAMONTO
Semplice come un abbandono,
allettante come un richiamo,
musa di canti vespertini,
nobile certezza,
elementare transitorietà,
spiga di grano a maggio,
rosa purpurea,fiore di loto,
risonanza armonica di celesti crini
fulvo-crèmisi…
Il cielo si spegne,
la terra giace
nel sapore arcigno di fine giornata
e tu,cullata dall’incanto,
sogni,amica mia.
APUS
Simplu ca un abandon,
ademenitor ca o chemare,
musa cantecelor de vecernie,
nobila certitudine,
elementara vremelnicie,
spic de grau in mai,
trandafir purpuriu, floare de lotus,
rezonanta armonioasa a celestului par de cal
blond-carmaz…
Cerul se stinge,
pamantul zace
in aspra savoare a sfarsitului de zi
si tu,leganata de vraja,
visezi,amica mea.
Assorta,dai gigli raccolta,
quale ardire ti contempla?
Il silenzio trova voce
dove anima di pietra ti sotterra.
Sarà pace o forse guerra?
Sarà fato come sparo nella nebbia?
Ma il silenzio ti seduce e l’orbita devia,
già soppesa e immacolata,
da quei gigli sollevata.
E diventi primavera..
Absorbita,dintre crini culeasa,
ce ardoare te contempla?
Tacerea gaseste voce
unde suflet de piatra te ingroapa.
O fi pace sau poate razboi?
O fi ca si cum as trage in ceata?
Dar tacerea te seduce si orbita deviaza,
deja inaltata si imaculata,
din acei crini ridicata.
Si devii primavara..
Son questi i giorni che separano dal nulla
e ammorbidiscono l’anima d’acqua
che scorre e ripercorre
uguali rive di legno e pietra..
fino a incontrare te.
Acestea sunt zilele care separa de nimic
si imblanzesc sufletul de apa
care curge si tot curge
maluri egale de lemn si piatra..
pana sa te intalnesc pe tine.
Forse una virgola nel libro del tempo,
un entusiasmo sfiorato da poco,
riposto in quell’angolo segreto di strada..
Forse la luna,la strada,le luci
dai colli vivaci che chiamano piano..
Forse pensarci,il contrasto
che dal passato chiama
come un’ eco..
e sperare,ancora e sempre.
Poate o virgula in cartea timpului,
un entuziasm atins de putin,
repus in acel colt secret de strada..
Poate luna, strada, luminile
de pe colinele vii care cheama incet..
Poate a gandi la acestea,contrastul
care din trecut cheama
ca un ecou..
si inca a mai spera,mereu.
Come dissolvenza..
piramidi di luce da veste che traspare,
àere arrugginita nella polvere d’un sentimento,
lacrime calde dal lungo corso.
Dove i cani abbaiano poco
e le donne son scalze
ti cerco,
e la notte mi somiglia
nel rifugio che ci offre,
nel mistero che l’avvolge.
Precum risipirea..
piramide de lumina din vesmantul care se intrezareste,
aer ruginit in praful unui sentiment,
lacrimi calde din lungul drum.
Unde cainii latra putin
si femeile sunt desculte
te caut,
si noaptea imi seamana
in adapostul pe care ni-l ofera,
in misterul care o infasoara.
Coglier le ore,i minuti,i secondi
come grani di sabbia
e versarli nel cuore
perché sempre m’appartengano.
Ecco quella terra
affacciarsi alla finestra
quasi fosse un tuo saluto o un cenno
fra le ciglia umide,
e quell’istante il mio destino..
Sa culeg orele,minutele,secundele
precum firele de nisip
si sa le vars in inima
astfel incat mereu sa-mi apartina.
Iata acel pamant
aparand la fereastra
ca si cum era un salut al tau sau un semn
printre genele umede,
si momentul acela destinul meu..
La brezza fertile non corregge
la pelle riarsa
e l’incognita muove dentro
come canto di sirena
tra le croci,
ma dentro richiama alla vita
una carezza,spiga di grano,
questa terra senza speranza
come me.
Briza fertila nu reface
pielea uscata
si necunoscuta se misca inauntru
precum cantecul de sirena
printre cruci,
dar inauntru cheama la viata
o mangaiere, spic de grau,
acest pamant fara speranta
ca mine.
Così,
abbagliato dalla luna
e sedotto dallo spirto incerto dei falò,
giocavo coi pensieri
ove solo libera quiete m’ostruiva.
Dov’è ora quella pace?
Asa,
orbit de luna
si sedus de spiritul incert al facliilor,
ma jucam cu gandurile
unde doar linistea libera ma impiedica.
Unde este acum pacea aceea?
Sai confondermi,
di quell’istante sai riempirmi..
Un tempo forse avrei pianto,
mi sarei aperto a te come foglia a primavera,
oggi no,
oggi sei tu,
semplice poesia.
Stii sa ma confunzi,
din acel moment stii sa ma completezi..
Candva poate ai fi plans,
m-as fi deschis tie precum frunza primavara,
astazi nu,
azi esti tu,
simpla poezie.
A TE, MUSA..
Tienimi la mano,
partecipe e muta..
chi suscita il mio pianto?
Ignota e sublime,
sposa che disdegni facili pianti,
non abbandonarmi;
ti sento,faro ammaliante,
luce accecante,
e sull’erta riva
mi porti lontano..
TIE, MUSA..
Tine-ma de mana,
partasa si muta..
cine starneste plansul meu?
Necunoscuta si sublima,
mireasa ce dispretuiesti lamentarile usoare,
nu ma abandona;
te simt,far farmecatoar,
lumina orbitoare,
si in urcusul malului
ma duci departe..
Ti vedo camminare,
accettato,
foglie stanche al tuo passaggio.
L’ora tradisce quell’attimo incerto
in cui t’ho pensato,
e più non esisto.
Te vad mergand,
resemnat,
frunze obosite la trecerea ta.
Ora tradeaza
acel moment incert
in care m-am gandit la tine,
si nu mai exist.
Nessuno ha danzato
su quel campo,
nessuno ha cantato
se non lacrima di donna
dispersa e lontana
nel sudore d’una terra
che spiga non accoglie..
Nimeni nu a dansat
pe campul acela,
nimeni nu a cantat
decat lacrima de femeie
indepartata si distanta
in sudoare unui pamant
care spic nu primeste..
Lontana luce l’incoscienza
e tu qui
a segnare il mio cammino;
un petalo mi sfiora,
regina di quest’ora,
l’ora scritta dal destino.
Lumina distanta inconstienta
si tu aici
pentru a marca calea mea;
O petala ma atinge,
regina acestei ore,
ora scrisa de soarta.
L’ALBA
Lacrima di cielo dorato
su un pensiero sconnesso
che Dio vuole lago salato,
alba, che coscienza hai destato,
là dov’era deserto
ora una prima goccia hai versato.
RASARITUL
Lacrima cerului auriu
peste un gand aiurea
ca Dumnezeu vrea lac sarat,
rasarit, ca constiinta ai trezit,
acolo unde era desert
acum o prima picatura ai varsat.
LA CAGNA DEL FIORAIO
Neppur è festa per la cagna
che pascola il suo dì
all’ombra d’un altar remoto
tra città e campagna..
gente la sovrasta
al passo elegante,
mela a metà gettata
nell’odorar fragrante.
Assorta nel divenir
d’apatico retaggio,
niuno la cinge
al sole di maggio.
Lo sguardo vagante
da tremula stilla
muove alla Gara
d’acuta sibilla.
La mola vorace
un cerchio che stringe,
ramingo quel sole
che rossa la tinge.
CATEAUA FLORARULUI
Nici o petrecere pentru catea
care paste ziua ei
la umbra unui altar departat
intre oras si tara..
oameni se ridica pe ea
la pasul elegant,
mar pe jumatate aruncat
intr-un miros fragrant.
Absorbita intr-un a deveni
unei mostenirii apatice,
nimeni nu o cuprinde
la soarele din mai.
Privirea ratacitoare
de picatura tremuratoare
se muta la Gara
cat agera Sibila.
Moara vorace
un cerc care zoreste,
pribeag acel soare
care rosie o vopseste.

About Unknown

Hi there!
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

Leave a Reply