O aspirină şi gargară
Spune-mi, iubito, chiar te doare
Că-s
Într-o postumă-mbrătişare?
Că norii se adună-n zare?
E reumatismul din picioare
Ori toamna e de vină oare?
Nu vezi cum tot ce ne-nconjoară
Timpul usucă şi omoară?
Şi ce frumos era în vară,
Stând, în balcon, la o gargară,
Cu o cafea şi o tigară…
Şi uite azi cum e afară…!
E frig şi plouă. Câte-o cioară
Se crede strună de vioară,
Mârţoagele pe câmp mai ară
Şi doar profanii se însoară.
De dimineaţă până-n seară
Hodorogim precum o moară,
Şi trece viaţa, dulce-amară,
La fel ca un marfar prin gară...
Luăm un toc şi-o călimară
Şi mâzgâlim pe foi... gargară!
Îmi spui tristă: E toamnă, doară!
Dintr-o dată aşa ştrengară,
Cu paşi săltaţi de căprioară,
Te-ndrepţi spre vechea oglinjoară;
Prin amintiri gândul îţi zboară
La anii când erai fecioară;
Cum trece timpul… te-nfioară!
Să nu fii tristă? Să nu te doară?
Nu mai eşti, astăzi, bălăioară,
Arginţii-n păr sunt o comoară,
La rând stau riduri să-ţi apară
Şi cum erai, tu, domnişoară…!
Să nu fii tristă? Să nu te doară?
………………………………………….
Îţi faci un ceai, apoi gargară,
C-ai prins un guturai aseară
Tot aşteptând, în frig, sumară,
Să-ţi vină pensia la scară.
Cafeau azi pare amară,
Doar vinul fiert cu scorţişoară,
O aspirină şi… gargară
Din flori de tei, culese-n vară.
Mai faci un ceai, te uiţi afară,
Tuşeşti adânc şi faci gargară
Că toamnă e! E toamnă, iară!
Niciun comentariu: